Diana R:

 
     "Rar am fsot atit de impresionata de exemplul unui om in relatia cu cei din jur, nu orice semeni, ci chiar cei mai napastuiti dintre ei, secerati  de vestea cumplitului diagnostic, cuvintul acela groaznic, pe care ne temem si sa il pronuntam... . Dupa lectura articolului asta seara - imediat ce am cumparat revista (preferata mea, de altfel) -, am ramas adincita in ginduri, plina de admiratie pentru forta si bunatatea acestei femei, cu nume predestinat, care dovedeste zi de zi calitatile capitale, dupa parerea mea : bunatate, empatie, blindete, disponibilitate. Din ochii Victoriei izvoraste o mare noblete, o simplitate care explica numarul de kilometri parcursi zilnic in "spatiul groazei" - spitalul cu specific oncologic, locul acela de care orice roman a auzit si unde nimeni nu ar vrea sa paseasca vreodata...
Toata recunostinta pentru un astfel  de OM, un profesionist si un suflet ales; multumim "Marie-Claire" ca ne faci sa cunoastem asemenea povesti de viata care valoreaza cit toti anii de studiu! "
 
 
     O poveste:

     "Daca stii pe cineva ce face chimioterapie, atunci stii ca in general pentru mai toate tipurile de cancer tratamentul se repeta din trei in trei saptamani.
Si uite asa oameni se regasesc la acest interval in holul Institutului oncologic Bucuresti leaga prietenii sau asteapta posomorati pe cate un scaun rezultatele analizelor. Ai sa vezi uneori un batran cam la 80 ani aparand pe la ora 7 si asteptand cu ochii pe intrare ceva sau pe cineva. De pe la ora 7.30 incepe invariabil sa se agite intreband ba la informatii ba la fisier ba la chioscul de ziare daca cineva a zarit-o pe doamna care il ajuta pe el!  De cele mai multe ori vanzatoarea de la chiosc incearca sa-l calmeze spunandu-i ca o sa-l anunte ea!
In momentul in care intra pe usa  Victoria batranul se repede de parca vrea sa fie sigur ca nimeni n-o sa i-o rapeasca iar ea rade si ii spune "tataie Voicu ti-am spus sa nu mai vii asa devreme!  Doamna,  am vrut sa fiu sigur ca nu te ratez!"   Dupa care se aseaza cuminte pe scaun si incepe sa povesteasca celor din jur cum doamna asta reprezinta totul pentru el si sotia lui bolnava de cancer! 
Si uite asa intr-o zi tataie Voicu s-a asezat strategic langa usa si vigilent nevoie mare a inceput urmarirea! Numai ca in acea zi  doamna n-a aparut, iar tataie a plecat pe la ora pranzului amarat nevoie mare si promitand ca maine o sa revina de la ora 6.
A doua zi, cand a vazut-o intrand pe usa, tataie a sarit ca ars si a strigat in gura mare 
" Ah, bulgarele meu de sanatate"   va dati seama ce-a fost in hol!   Victoria a ras din tot sufletul si i-a spus ca oamenii au numit-o in multe feluri dar nici unul nu a avut atata imaginatie!
De atunci de fiecare data cand il vedem in spital stim toti ce asteapta tataie Voicu!
Bulgarele lui de sanate "
 

 

     Georgiana Surdu, Bucuresti :

    
     “Mi-a placut foarte mult numarul din noiembrie, cum imi plac si toate celelalte numere pe care le-am citit in ultimii doi ani luna de luna. Dar in acest numar m-a impresionat consistenta personajelor, valoarea care este transmisa cititorului, asadar va atasez un scurt articol postat pe propria-mi pagina de facebook:
 "Astazi am citit in revista Marie Claire o poveste care m-a impresionat in cel mai profund mod. Povestea Victoriei Asanache, prima persoana din Romania care este "navigator practicant". Si nu, nu are legatura cu transporturile, este persoana care aprinde lumina sperantei pentru bolnavii de cancer aflati in asteptarea unor vesti pe holurile spitalului Fundeni. Este persoana care s-a decis sa-i ajute prin hatisurile unui sistem medical ineficient si uneori insensibil, cea care le explica ce presupune diagnosticul primit atunci cand nimeni nu are timp s-o faca. Si ne-am putea intreba de ce aceasta femeie inteligenta, care putea sa profeseze cu succes multe alte meserii, a ales acest job care te infioara numai pronuntand cuvantul cancer. Eu cred ca l-a ales atat cu rol tamaduitor, mama sa fiind bolnava de cancer, cat si pentru ca este o persoana cu suflet bun, o persoana care a vazut neputinta acestor oameni in fata unui diagnostic uneori implacabil. In SUA exista sute de astfel de specialisti care sunt integrati in sistemul medical si ofera un sprijin nepretuit. Victoria a ajutat peste 600 de bolnavi si a trait atat durerea mortii acestora, cat si bucuria supravieturii, poate este o picatura intr-un ocean, insa slava Domnului ca exista si astfel de oameni minunati!"
 Multumesc Marie Claire ca imi arati in fiecare luna ca viata poate fi traita frumos, trebuie doar sa perseverezi!” 
 

Violeta  - pacienta a Victoriei Asanache:

 
Buna ziua!
     Sunt placut impresionata sa gasesc in paginile revistei dvs. povestea Victoriei Asanache, " femeia care imparte speranta" .
Din speranta impartasita de ea, am primit si eu un strop, care m-a ajutat sa trec peste acea boala cumplita si anume: Cancer de san, intr-un stadiu avansat.
Am cunoscut-o acum 5 ani, pe cand aveam 32 de ani si  cand am aflat ca  o boala cumplita isi infipsese "ghiara" in sanul meu, la o varsta la care nimanui nu-I vine sa creada ca ar avea o astfel de boala si in niste conditii cu totul si cu totul de exceptie ( fara antecedente in familie de acest gen, dupa ce dadusem nastere unui copil, in conditiile in care aveam o viata ordonata de familie). Nici una dintre aceste conditii nu impiedicat  ca boala sa existe si sa evolueze intr-un ritm alert.
Victoria Asanache a fost ingerul meu pazitor si omul care m-a convins ca pot merge mai departe, ca merita sa incerc, ca pot sa inving boala daca fac ceea ce trebuie.
Am facut tot ce am fost sfatuita si datorita ajutorului primit  de la ea si de la Bunul Dumnezeu am invins!
Asa cum am postat si pe adresa de facebook ( cu mult inainte sa apara acest articol in revista)  Victoria Asanache este pentru mine a doua mama, care mi-a redat viata si m-a ajutat sa trec peste boala.
Este persoana cu care Dumnezeu m-a intalnit sa impart o suferinta, la inceput si o bucurie a vietii, fericire, mai tarziu!
Va asigur ca, povestea Victoriei Asanache este demna de a fi scrisa " chiar si in revistele de moda" pentru faptul ca, aceasta femie frumoasa si puternica vine in sprijinul nostru al femeilor sa ne ajute sa trecem peste boala si sa redevenim femei, dupa ce trecem printr-o experienta traumatizanta.
Ii datorez recunostinta , pretuire, multumire toata viata!
Felicitari pentru articol! 
Cu deosebita consideratie.

 

 

     Tudora Mavrodin:

 

"Stimata d.na Mara Coman,
     Ma numesc Mavrodin Tudora,sunt din Constanta si am 61 de ani.
Am citit articolul despre d.na Victoria Asanache,publicat în revista Marie Claire și pot să vă spun că  am cunoscut-o  acum 3-4 ani cand am fost dianosticată cu Limfom  Malign non Hodgkin (LMNH) amigdală palatină dreapta.
La aflarea diagnosticului  am fost atât de tulburată,dezorientată,confuză  încât fără sprijinul Victoriei nu stiu ce cale aș fi urmat.
Ea a fost cea care mi-a explicat pașii pe care trebuie să-i urmez, atitudinea, stilul de viață și conduita  pliată/adaptată la viața de zi cu zi ,astfel  încât să suporți mai ușor tristețea,depresia,furia,deznădejdea și alte sentimente de acest fel ,care te incercă atunci când afli că ai o asemenea boală:cancer.
     Victoria a umblat cu mine la imunohistologie,medic oncologie-radioterapie, hematolog,la CT pentru simulare radioterapie,cardiolog în vederea stabilirii  dacă se pot administra citostatice,etc.
Privind în urma îmi dau seama că eram asemenea unei năluci .Cred că dacă mă intreba cineva câți ani am mai mult ca sigur că spuneam 100 .Noroc cu Victoria  care  a fost de mână cu mine peste tot și chiar mai mult,a depus eforturi  să mă readucăcu picioarele pe pământ. 
Ulterior am facut 30 de ședințe de radioterapie, tot alături de Victoria care m-a *monitorizat* foarte atent, pe întreaga perioadă. Nu am facut decât radioterapie,am venit la control până acum la trei luni,analizele și imagistica au fost tot timpul foarte bune .
      Credeți că se poate uita un astfel de om,care te-a ajutat la greu,ți-a susținut moralul,ți-a dat încredere și speranță?
 Vă raspund eu:sub nicio formă.

În martie 2013 soțul meu a fost depistat cu cancer la colon,stadiul IV. După un LMNH ținut sub control m-am trezit din nou în fața unui diagnostic implacabil. Știam ce înseamnă, mai ales în acest stadiu.
Cum să-i fac față?
Mai am resursele necesare?
Din nou am trecut prin stările descrise anterior,dar m-am adunat ,tot cu ajutorul Victoriei,care ne-a luat de mână și am parcurs toate etapele.
Am asistat la o scena care m-a emotionat până la lacrimi:după operația la colon soțul meu a fost dus într-un salon unde mai erau trei persoane.În una din zile  am intrat în salon ,Victoria stătea pe un scaun și vorbea cu cei patru pacienți. M-a surprins atenția și concentrarea cu care  o ascultau,nici măcar nu au realizat că a intrat cineva în salon.M-am așezat  undeva mai în spate în liniște și am ascultat-o și eu pe Victoria.
Era vorba de optimism, speranță,încredere,liniște,acceptare a bolii, oamenii aceia îi sorbeau cuvintele ,practic se reechilibrau în prezența Victoriei.
La un moment dat  din cauza citostaticelor soțul meu a fost internat de urgență la Spitaul din Constanța. Hemoleucograma indica  clar că are nevoie de transfuzie. Am sunat-o pe Victoria  la ora 23 ,a răspuns și mi-a  cerut să-i transmit analiza. A luat legatura cu dr oncolog Dediu Mircea ,care l-a rândul lui a sunat  la colegii din Constanța. Am trecut cu bine  și peste acest moment datorita Victoriei  și medicului dealtfel profesionist în adevaratul sens al cuvântului.
M-am întrebat adesea  de unde are această femeie atâta energie nu numai pentru ea dar și pentru alții ?
Cum reușește să  transmită aceasta stare  de  bine, de optimism bolnavilor,nu pe termen scurt ,ci pe termen lung?
Când îmi este greu,mă raportez la Victoria,îmi adun forțele și încerc să merg mai departe. Astfel Victoria  devine pentru mine un  model demn de urmat în viață.
Eu personal am câștigat mult întâlnind-o pe Victoria.O femeie tenace,optimista,echilibrata,generoasă, altruistă,cu un suflet mare cât un munte,o femeie  cu har,o femeie sensibilă, o femeie care știe să asculte o femeie aproape  de cei aflați  în suferință .
Mă bucur că ați făcut reportajul  și ați spus lucrurilor pe nume. Nu multi au curajul să o facă.

Cu toata stima"